Interviu cu Aurelian Horațiu Bîrcă: Teatrul pentru copii este, poate, cel mai important gen de teatru pe care îl facem. El are un impact decisiv în formarea viitorilor adulți.

Aurelian Horațiu Bîrcă este regizor și aduce un suflu nou în teatrul pentru copii din România. A absolvit cursurile de licență și master de Regie din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, iar din 2016 creează spectacole pentru publicul tânăr. Unul dintre proiectele sale de referință este „Lampio și grăuntele de lumină”, realizat în parteneriat cu Teatrul Stela Popescu și MINA Museum, care oferă o experiență imersivă atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Pasiunea lui pentru teatru a început încă din copilărie, când asculta poveștile preferate la pickup-ul bunicii. Fascinația pentru povești l-a purtat mai târziu către scenă, unde a descoperit că poate crea lumi vii, pline de emoție și sens. Dorința de a face teatru pentru copii s-a născut dintr-o nevoie sinceră: simțea că cei mici merită spectacole autentice, care să le trezească imaginația și să le dezvolte capacitatea de a-și pune întrebări. Pentru Horațiu, adevărul scenic, respectul față de actori și public și claritatea mesajului sunt esențiale. Prin munca sa, își propune să construiască un teatru pentru copii viu, profund și atent la sensibilitățile fiecărei vârste.

Continuând să exploreze abordări scenice creative, noua sa montare, „Zeii Olimpului – Prometeu și Focul”, prima adaptare românească inspirată din mitologia greacă, va avea premiera pe 28 septembrie la Teatrul Muzical Ambasadorii din București.

Horațiu, povestește-mi despre relația ta cu teatrul: cum s-a născut, de ce ți-ai dorit să devii regizor, ce te motivează să faci teatru.

Relația mea cu teatrul a început încă din copilărie. Îmi amintesc că pe la 4-5 ani eram fascinat de poveștile pe care le ascultam, repetitiv, la pickup-ul bunicii mele.  La 7 ani deja știam pe de rost „O noapte furtunoasă” de  I.L. Caragiale. Cred că atunci s-a produs o legătură ce a evoluat mai târziu. Mi se părea că prin teatru poți trăi mai multe vieți.

Ani mai târziu, când am devenit student la Regie, la UNATC „I.L. Caragiale”, am realizat că teatrul, făcut cu pasiune şi credinţă, îţi oferă posibilitatea de a explora o părticică mai mare din universul tău interior. Și asta mă motivează.

De ceva timp, te-ai orientat spre teatrul pentru copii. Ce te-a atras către această zonă și ce te-a motivat?

Acum mai bine de 10 ani am început să văd spectacole pentru copii. Cu fiecare vizionare, simțeam că ceva nu funcționează: tot ce se petrecea pe scenă părea superficial. De atunci a încolțit dorința de a schimba acest lucru. Așa m-am apucat să fac teatru pentru copii.

Care este în prezent dinamica teatrului pentru copii în România? Poate fi analizat prin comparație cu situația teatrului pentru copii european?

Teatrul pentru copii are o prezență extrem de fragmentată în România. Instituțiile de profil sunt active preponderent în marile orașe, însă în mediul rural sau în orașele mai mici, nu există. Prin comparație, în Europa de Vest sau în Țările Nordice, majoritatea orașelor mici au teatre pentru copii finanțate din bugetul de stat, dar și de comunitățile locale.

În plus, un alt lucru pe care l-am observat în ultimii zece ani este modul în care ne raportăm la teatrul pentru copii în România: pur divertisment sau o activitate de weekend pentru unele familii. În țările din vestul Europei, teatrul pentru copii a devenit un instrument de educație și dezvoltare a copiilor – lucru pe care îmi doresc să îl preluăm și noi.

Care crezi că sunt punctele forte ale teatrului pentru copii din România și care sunt lucrurile pe care îți dorești să le îmbunătățești prin spectacolele tale, prin modalitatea de lucru cu echipele de creație, în relația cu publicul etc.?

În ultimii ani părinții își aduc copii din ce în ce mai des la teatru, iar acesta este un semn bun. Există spectacole care încearcă să țină pasul cu schimbările și nevoile publicului tânăr de azi, dar ele sunt excepția, nu regula.

Observ o tendință tot mai accentuată către o abordare facilă (și) în teatrul pentru copii. De multe ori, subiectele abordate sunt consistente, dar simplificate excesiv, generând spectacole simpatice, însă fără substanță. Nu generalizez, dar există această tendință.

Cred că ar trebui să tratăm spectacolele pentru copii cu aceeași seriozitate cu care tratăm spectacolele pentru adulți; eu așa procedez. Sigur, tematica și procedeele scenice sunt diferite, însă maniera de lucru este identică. Cred că o astfel de abordare lipsește în teatrul pentru copii. De multe ori, cei implicați în realizarea acestui gen de spectacole își imaginează că micii spectatori pot fi ușor păcăliți, dar nu este așa. Copiii au o capacitate extraordinară de a identifica falsitatea, chiar dacă nu știu să explice acest lucru. Ei simt. Acesta este motivul pentru care încerc în toate spectacolele mele să creez acel adevăr scenic.

Un alt principiu în care cred, atunci când vorbim despre teatrul pentru copii, este acela că nu putem ignora publicul adult aflat în sală. Și adulții trebuie să fie atinși de spectacol, să găsească un sens și o satisfacție artistică. Cum se poate realiza acest lucru? Prin adevărul scenic. Printr-un mesaj cu mai multe înțelesuri, care să poată fi receptat diferit în funcție de vârstă. Prin sub-temele dezvoltate în paralel, care adaugă profunzime. Toate acestea cer o privire mai complexă asupra teatrului pentru copii și, mai ales, respect față de actul artistic pe care îl oferim publicului.

Ce se păstrează și ce s-a schimbat în rolul teatrului pentru copii astăzi?

Teatrul pentru copii a fost dintotdeauna un spațiu al descoperirii și al învățării prin poveste. Cu toții am cunoscut viața mai întâi prin joc, prin puterea imaginației, prin poveștile citite sau văzute. Astăzi, însă, trăim într-o epocă a vitezei și a divertismentului instant. Suntem tentați să aplicăm aceleași mecanisme și în teatrul pentru copii: spectacole pline de culori, glume ușoare și efecte vizuale menite să capteze atenția rapid. Pe termen scurt, acestea funcționează. Pe termen lung, însă, riscăm să pierdem ceea ce contează cel mai mult: funcția educativă a teatrului.

Te invit să discutăm despre publicul tânăr. Trebuie spectacolele să țină pasul cu evoluția rapidă și tehnologizarea copiilor?

Tot mai multe spectacole încearcă să integreze noile tehnologii (atunci când există acces la ele), însă adesea fără un concept artistic coerent. În opinia mea, teatrul ar trebui să folosească tehnologia nu ca scop în sine, ci ca mijloc de potențare a sensului creator. Ea trebuie să sprijine mesajul artistic, nu să îl substituie.

Oare putem vorbi despre o responsabilitate pe care o au creatorii de teatru pentru copii de a se alinia cu trendurile actuale și de a înțelege modalitățile de gândire și percepție a tinerelor generații?

Teatrul pentru copii este, poate, cel mai important gen de teatru pe care îl facem. El are un impact decisiv în formarea viitorilor adulți. Trebuie să fim atenți la nevoile lor reale, să le înțelegem cu adevărat și să căutăm modalități sănătoase de a le satisface. Responsabilitatea noastră este să nu facem compromisuri doar pentru a obține aplauze facile. Copiii au nevoie de spectacole care să le hrănească imaginația, să le provoace întrebări și, mai ales, să le trezească emoții autentice. Creatorii de teatru pentru copii poartă o responsabilitate enormă, pentru că prin creațiile lor își lasă amprenta asupra sufletelor tinere.           

Care ar fi impactul și principalele beneficii pe care le-ar putea genera teatrul pentru copii într-o lume în care cei mici au la îndemână nenumărate dispozitive tehnologice, cu un conținut tot mai diversificat, mai concentrat, derulat pe repede-nainte?

Teatrul devine unul dintre puținele spații vii într-o lume din ce în ce mai digitalizată. Vedem o accelerare a digitalizării educației, a comunicării și chiar a divertismentului. Copiii cresc cu telefoane și gadgeturi inteligente de la 4-5 ani, au acces constant la conținut video, iar jocurile pe tabletă sau telefon au devenit aproape indispensabile. Totul pare legat de tehnologie.

În acest context, teatrul pentru copii capătă o valoare aparte: este un spațiu rar, viu și esențial. Un loc unde copilul întâlnește oameni reali, nu doar ecrane. Un loc unde poveștile prind viață chiar în fața lui. Un loc în care învață răbdarea și participarea directă, pentru că nu poate interveni printr-un simplu „click”, așa cum o face în fața unui ecran.

La teatru, copiii trăiesc și împărtășesc emoții alături de o comunitate – o experiență fundamentală pentru dezvoltarea lor.

Împărtășește-mi cum arată universul creator al lui Aurelian Horațiu Bîrcă. Ce propun diferit spectacolele pe care le creezi?

Îmi place să spun că fac spectacole pentru întreaga familie, nu doar pentru cei mici. Sunt conștient că în sală se află și părinți, bunici, profesori – adulți care privesc și ascultă. Ei nu trebuie să fie spectatori marginali, ci parte integrantă a experienței.

Un spectacol pentru copii ar trebui să răspundă atât nevoilor lor, cât și celor ale publicului adult: să emoționeze, să ridice întrebări, să provoace reflecție și să creeze momente de comuniune între generații.

Cred în puterea emoției de a educa – atât publicul tânăr, cât și pe cel adult. Nu prin lecții moralizatoare, ci prin adevărul scenic. Universul meu artistic se construiește din poveste, lumină, muzică, imagini cinematografice, dar mai ales din respect: respect față de public și față de echipa alături de care creez.

Care ar fi principalele elemente care se modifică astăzi într-un spectacol de teatru pentru copii – conceptul, personajele, limbajul, mijloacele tehnice?

Cred că teatrul pentru copii ar trebui să facă trecerea de la „o lecție cu decor” la o experiență autentică, vie și transformatoare, în care conținutul și forma lucrează împreună pentru a stimula emoția și reflecția. Oamenii, indiferent de vârstă, au nevoie să simtă.

Cum ți-ai propus ca prin activitatea ta regizorală să influențezi dezvoltarea teatrului pentru copii din România?

Arătând respect pentru inteligența copiilor și abordând teme complexe, convins că publicul tânăr poate înțelege și simți mult mai mult decât presupunem. Cred că teatrul pentru copii poate trata subiecte profunde fără a pierde accesibilitatea. Copiii au o sensibilitate autentică și o inteligență emoțională impresionantă. Dacă le oferim doar povești simplificate și efecte superficiale, îi învățăm că teatrul este doar un joc de lumini.

Pentru mine, claritatea mesajului este esențială. Poate părea un lucru de la sine înțeles, dar, din păcate, în teatrul pentru copii de astăzi, această claritate se pierde tot mai des. Din dorința de a inova sau de a aduce în actualitate povestea, tot mai mulți creatori pierd din vedere acest aspect.

Încerc să creez pe scenă lumi vii, în care estetica vizuală și universul sonor să potențeze mesajul spectacolului. În centrul acestor lumi stă mereu autenticitatea jocului actorilor. Cred cu tărie că actorii trebuie să joace pentru copii cu aceeași intensitate, respect și adevăr scenic ca pentru un public adult. Doar așa, între scenă și public, se poate crea acea punte magică prin care povestea devine trăire.

Nu în ultimul rând, repet și insist asupra faptului că spectacolele pentru copii nu se adresează exclusiv copiilor, ci și adulților din sală. Dacă îi ignorăm, pierdem oportunitatea ca întreaga familie să trăiască împreună povestea, să discute despre ea și să transforme experiența într-o lecție de viață.

Pe lângă producția de spectacole, te gândești și la un alt tip de proiecte care să completeze inițiativa ta de a contribui la îmbunătățirea teatrului pentru copii de la noi?

Am scris de curând două scenarii de teatru pentru copii, pe care sper să le văd publicate în curând. Unul dintre ele, „Zeii Olimpului – Prometeu și Focul”, a devenit deja prima montare din România care aduce în fața publicului o poveste din mitologia greacă. Spectacolul va avea premiera oficială pe 28 septembrie la Teatrul Muzical Ambasadorii din București.