Însemnări de festival: comedia în liga festivalieră profesionistă a.k.a. Festivalul Național de Comedie de la Galați (part I)

Atunci când merg la Galați pare că mă reîntorc la cea de-a doua casă. A te naște și a copilări în Brăila îți leagă destinul pentru totdeauna și de orașul-vecin, situat la doar 20 de kilometri distanță. Practic, în termeni bukureșteni, ajungi mai repede de la Brăila la Galați decât din Berceni în Bucureștii Noi.

Festivalul Național de Comedie, organizat de Teatrul „Fani Tardini” din Galați, a ajuns la cea de-a 36-a ediție. Un număr impresionant, ce denotă o istorie teatrală semnificativă în acest spațiu dunărean. Longevitatea festivalului poate fi observată cu ochiul liber prin curiozitatea și entuziasmul publicului gălățean, care a umplut până la refuz sălile de spectacol pe tot parcursul acestei ediții. Un public extrem de atent, implicat și pregătit cu reacții spontane, autentice, și cu aplauze generoase, oferite atât în timpul reprezentațiilor, cât și la finalul lor.

Tradiție, susținere locală, comunitate

Pentru a înțelege mai bine tradiția acestui eveniment, am căutat topul celor mai longevive festivaluri de teatru din România. Am primit o mână digitală de ajutor de la Chat-GPT și am aflat că festivalul gălățean conduce detașat, alături de Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț, care aniversează tot 36 de ediții. Cele două sunt urmate de Festivalul Național de Teatru (FNT), cu 35 de ediții, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cu 32 ediții, și de Bacău Fest Monodrame, cu 31 de ediții. 

Dacă analizăm acest top 5, înțelegem faptul că Festivalul Național de Comedie de la Galați joacă în liga profesionistă. Iar lucrul acesta se vede cu ochiul liber imediat ce ajungi acolo. Pentru că Teatrul Dramatic „Fani Tardini” se află în prezent în proces de renovare, spectacolele din cadrul festivalului au fost găzduite de Casa de Cultură a Studenților, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Facultatea de Arte și Teatrul Pe Țeavă. Clădirea și foaierul Casei de Cultură a Studenților s-au transformat în spații personalizate, cu lumini arhitecturale, branding și atmosferă festivă. Ba mai mult, serile s-au încheiat cu sesiuni de karaoke, revederi și povești despre teatru.

De obicei, orașele de provincie se transformă în timpul unui festival de teatru. Iar la Galați lucrul acesta capătă o dimensiune și mai importantă. Pare că întreg orașul contribuie la acest momentum, punând la bătaie resurse materiale și imateriale, pentru a deveni parte din acest fenomen. Aplaud această mobilizare de forțe, care asigură continuitatea festivalului și o evoluție vizibilă a evenimentului.  

D-ale marketingului: o campanie de comunicare inspirată

O altă componentă pe care am apreciat-o la Festivalul Național de Comedie de la Galați a fost brandingul realizat de echipa de organizare. Inspirată din afișul spectacolului „Viața, moarte și învierea domnului Valentin Ionescu” de Radu Horghidan, în regia lui Adi Iclenzan – cea mai recentă premieră a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, care a deschis ediția 2025 a festivalului –, identitatea vizuală s-a remarcat prin culoare, contrast și sens. Materialele de promovare au fost vizibile și atractive, folosind o grafică vibrantă și dinamică ce a promovat personajele noii producții a teatrului gazdă. Campania de comunicare a completat acest ansamblu prin coerență, unitate și o foarte bună prezență în social media.

Conținut spectacologic: unele dintre cele mai bune spectacole de comedie s-au jucat la Galați

Din 2022, selecționerul festivalului este criticul de teatru Maria Zărnescu. Secțiunii principale („ON”) i s-a adăugat, începând cu 2023, o secțiune alternativă („OFF”), curatoriată de Daria Ancuța. Cele două secțiuni alcătuiesc o panoramă spectacologică complexă, prezentată anual spectatorilor gălățeni, acoperind diverse tipuri de producții și explorând atât dramaturgia contemporană, cât și pe cea clasică, prin creații regizorale cât mai diferite și inovatoare.

Dau play pe secțiunea ON și spun că am văzut o serie de spectacole de comedie excelente, la care am râs pe bune și cu lacrimi în ochi.

Valentine, te iubim! Noi ca tine vrem să fim.    

Festivalul a debutat în forță cu premiera spectacolului „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu” de Radu Horghidan, în regia lui Adi Iclenzan, producție a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați. L-aș descrie, pe scurt, ca fiind un succes al dramaturgiei românești contemporane și o demonstrație impecabilă de actorie din partea trupei gălățene. Din distribuția spectacolului fac parte: Ciprian Brașoveanu, Elena Anghel, Oana Mogoș, Elena Emandi, Florin Toma și Mihai Păun.

Textul lui Radu Horghidan (re)creează un univers extrem de special și de simbolic: confluența trecutului și prezentului în spațiul românesc, în mediul de lucru de stat, cu toate mecanismele de funcționare și ideologiile vetuste pe care încercăm să le schimbăm de peste trei decenii. Într-un sistem disfuncțional, în care apare un Prâslea dornic să facă o schimbare în bine, șase personaje își deconstruiesc istoriile personale. Dramaturgul utilizează cu dibăcie toate tipurile de comic, de la situațiile aproape absurde, până la construcția și manifestările personajelor care te fac să le îndrăgești toate obsesiile, defectele și inocența. Toate aceste premise capătă magnitudine prin viziunea regizorală a lui Adi Iclenzan. Un duo dramaturg-regizor foarte bine sincronizat, care a generat o lume teatrală palpabilă, cu profunzime și ecouri care se așază imediat în spectator.

Radu Horghidan este actor, regizor, dramaturg și conferențiar universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, unde a inițiat și coordonează masterul Teatru și Arte Performative (din 2021). Colaborarea cu regizorul Adi Iclenzan a început odată cu spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” și continuă cu această producție recentă. Ambele proiecte au fost realizate în cadrul programului „Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan”, conceput și inițiat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, cu participarea regizorilor Leta Popescu, Cristian Ban și Adi Iclenzan, care și-au propus să monteze aici în total nouă spectacole de teatru pe durata a trei stagiuni consecutive (2021-2024). Proiectul își propune revitalizarea actului teatral prin noi metode de creație și producție, prin colaborări colective între actori și regizori și prin dezvoltarea unei dramaturgii românești contemporane. Axat pe principii precum unitatea în diversitate, libertatea artistică, democratizarea procesului creativ și redefinirea relației dintre teatru, artiști și public, programul promovează ideea teatrului ca proces viu, în continuă transformare.

Strategia asumată de Teatrul din Galați dă roade, iar producția „Viața, moartea și învierea lui Valentin Ionescu” reprezintă un pilon și un argument în acest sens. Întâlnirea artistică dintre dramaturgul Radu Horghidan și regizorul Adi Iclenzan a generat un spectacol armonios, inteligent, savuros, și, mai presus de toate, relevant pentru societatea noastră contemporană. Un spectacol care provoacă „aha-uri” în sală, care conține mici adevăruri despre care discutăm la masa de seară în familie, și care reflectă incapacitatea noastră de a schimba fundamental ceva.

În spectacolul gândit de Adi Iclenzan totul se întâmplă la vedere: schimbările actorilor care acoperă multiple roluri, muzica live asigurată de Marin Șchiopu, arealul scenic care se extinde inclusiv în sală, decorul (semnat Mihai Păcurar) alcătuit dintr-o pânză de proiecție pe care apar colaje vizuale construite chiar de actori, de la o scenă la alta. În spirit brechtian, se sparge bariera dintre public și actori, se dizolvă iluzia teatrală; ceea ce vedem pe scenă este, de fapt, realitatea noastră cea de toate zilele. În tot acest timp în care actorii își spun replicile și își schimbă costumele cu o precizie elvețiană, publicul trece prin crize de râs frenetic, reacționând atât de firesc și de organic tocmai la propria-i reflexie. De cine râdem, de fapt? De noi râdem. Doar că personajele lui Horghidan, asemenea celor maziliene, își asumă sarcina atât de grea a seninătății penibilului.

Prâslea este Valentin Ionescu, un funcționar obișnuit la o direcție de patrimoniu, care ajunge întotdeauna la program și vrea să-și facă treaba cât mai bine, uneori cu prețul sacrificiului familial. Pe Valentin Ionescu îl interpretează actorul Ciprian Brașoveanu printr-o tehnică iscusită. Amplasat pe tot parcursul spectacolului pe o scenă alcătuită din practicabile, Valentin trăiește în propria-i utopie și refuză cu desăvârșire să plece din cutia lui de siguranță. Ciprian Brașoveanu îl introduce pe Valentin Ionescu asemenea unui tip intelectual, exagerat de rațional și obsedat de corectitudine. Eforturile sale de „a face totul așa cum trebuie” și de a rezolva task-urile primite de la director în timpul nopților și al weekendurilor nu sunt apreciate, iar asta crește disperarea lui interioară. Aproape în pragul paroxismului – o stare pe care Ciprian Brașoveanu o conduce cu grijă și credibilitate –, protagonistul apelează la serviciile „la negru” ale unui interlop – o pată neagră care se va imprima pentru totdeauna asupra conștiinței sale.

Asemenea lui Gelu Ruscanu din „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, Valentin devine obsedat de propriile idei: trebuie să aibă dreptate, trebuie să-i fie apreciate meritele. El este justițiarul care, odată ajuns director, va salva instituția și va schimba toate lucrurile care îi nemulțumeau pe angajați înainte. Dar – surpriză – suntem rezultatul experiențelor pe care le-am trăit, iar acestea ajung, de cele mai multe ori, să ne dicteze acțiunile în subconștient. În ciuda eforturilor și a sacrificiilor sale exagerate, Valentin Ionescu nu va avea parte de respectul colegilor și nu va fi un director îndrăgit, nu se va bucura de afecțiunea familiei și nu va fi primit mai devreme pe lumea cealaltă. În ciuda a toate, valoarea sa umană nu va fi mai mare decât media obișnuită, și nici măcar AI-ul nu va schimba acest rezultat. Paletarul de resurse pe care îl folosește actorul Ciprian Brașoveanu este extrem de variat și cuprinde nuanțe, stări, priviri, toate adunate într-un consum energetic incredibil.

Această performanță artistică i-a adus lui Ciprian Brașoveanu Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, oferit de juriul festivalului alcătuit din Magda Catone (actriță), Cristi Juncu (regizor) și Doru Mareș (critic de teatru).

Însă complexitatea spectacolului este dată de întreaga echipă artistică. Fiecare actor din distribuție reprezintă o forță greu de explicat în cuvinte. Spectacolul ăsta se așază mănușă actorilor din trupa gălățeană. Toate personajele de compoziție pe care le conturează Elena Anghel, Oana Mogoș, Elena Emandi, Florin Toma și Mihai Păun sunt cuceritoare. Intervențiile lor se îmbină perfect, fiecare vine în completarea celuilalt, atenția lor este omniprezentă, rafinamentul reacțiilor și controlul personajelor sunt incredibile.

Cum ar spune personajele textului lui Radu Horghidan, „ori o iei, ori o dai” în viața asta, iar spectacolul „Viața, moartea și învierea lui Valentin Ionescu” a dat lovitura, incontestabil. Suntem obsedați de schimbare, însă cu ce preț suntem dispuși să facem asta și cât de mult reușim, de fapt? Atunci când încercăm să construim schimbarea pe nisipuri mișcătoare, există o șansă mare ca ea să nu aibă loc niciodată, de fapt. Cu toate astea, Valentin Ionescu reușește să găsească formula pentru a calcula valoarea noastră umană. Nu știm ce notă vom primi fiecare la evaluarea finală, atunci când plecăm pe lumea cealaltă, însă fericiți vor fi cei care măcar vor încerca să fie altfel.

Partea I a editorialului.